2017: Proiect de mobilitate – UMF Cluj-Napoca
Promotorul proiectului: UMF Cluj-Napoca
Codul proiectului: EY-MPO – 0079
Prin angajarea sa internaţională în noi iniţiative academice,de cercetare-dezvoltare,sau de mobilitate, UMF Cluj aplică strategia sa de internaţionalizare pentru creșterea dinamismului și a diversităţii de oportunităţi. Programul SEE, pe lângă acţiunile reciproce de mobilitate,răspunde și nevoilor dimensiunii internaţionale colaborative a învăţământului medical, cercetării de vârf și inovării din sectorul medical, unul dintre cele mai globalizate.
Principalele activităţi, promovate pe durata proiectului, au fost:
- mobilitatea spre exterior în scop de practică/ cercetare a studenţilor
- mobilitatea spre exterior în scop de perfecţionare a personalului
Principalele obiective ale proiectului:
- de a promova co-operarea dintre instituţia de origine și instituţii SEE
- de a oferi studenţilor și personalului acces spre o perspectivă globală
- de a îndepărta barierele la mobilităţi printr-o coerentă ridicare a gradului de conștientizare, acces transparent la informaţii, servicii administrative și lingvistice, recunoașterea studiilor și măsuri de certificare a acestora
- de a încuraja mobilitatea în scop de perfecţionare
- de a asigura mobilităţi de calitate spre exterior
- de a crea capacităţi pentru sprijinirea mobilităţilor
Rezultatele proiectului:
- contribuție la integrarea SEE în UE în ceea ce privește libertatea de mișcare a membrilor universităţii
- reducerea inechităţilor
- creșterea încrederii reciproce a partenerilor cu privire la condiţiile de educaţie/practică oferite
Beneficiarii proiectului:
- studenţi la programe de licenţă
- doctoranzi
- cadre didactice
Partenerii SEE sunt instituţii de învăţământ superior de prestigiu, spitale sau centre de cercetare cu nivel crescut de expertiză(ex.medicină,toxicitate genetică,biofarmacie). Rolul pe care aceștia și l-au asumat este de a-i îndruma pe studenţilor și/ sau de a găzdui personalul academic care a efectuat vizitele pentru observarea, transferul de cunoștinţe și de dezvoltare curiculară.