Promotorul proiectului: Universitatea din Craiova
Codul proiectului: EY-MPO-0002
Acest proiect de mobilitate răspunde politicii strategice de internaționalizare a Universității din Craiova, care are ca scop creșterea numărului de mobilități ale personalului și ale studenților. precum și al activităților internaționale desfășurate de beneficiari din instituția noastră și din universitățile partenere din Norvegia și Islanda. Astfel, o pregătire corespunzătoare le va fi oferită atât membrilor personalului academic, cât și celui administrativ, in vederea îmbunătățirii nivelului lor de experiență. Mobilitățile vor oferi, de asemenea, cadrul adecvat pentru modernizarea și internaționalizarea activităților academice prin schimburi de experiență și de bune practici, care pot fi apoi implementate în instituțiile partenere.
Fondurile SEE ne vor ajuta să sporim numărul oportunităților de mobilitate pe care comunitatea noastră academică le poate avea pentru a studia sau pentru a desfășura activități de cercetare în universitățile partenere din Norvegia și Islanda. Implementarea acestui proiect ne va permite să menținem și să dezvoltăm parteneriatele deja stabilite cu universitățile partenere și să permitem altor studenți și membrilor personalului să viziteze aceste universități în cadrul Proiectului de Mobilitate finanțat de fondurile SEE.
Schimburile academice vor contribui la îmbunătățirea programelor educaționale și academice ale actorilor implicați. Acest aspect va încuraja schimbul de informații, bune practici și materiale academice în domenii de interes reciproc.
Grupul țintă este format din membri ai personalului academic și studenți ai Universității din Craiova și din instituțiile partenere implicate în acest proiect de mobilitate.
Rolul partenerului din statul donator este esențial în acordarea sprijinului necesar pentru promovarea schimbului academic și a colaborării internaționale. În plus, rolul partenerului este acela de a contribui la elaborarea unor obiective realiste și realizabile și la punerea lor în aplicare prin activități comune.