2019: Absolvenți profesioniști pentru comunitatea noastră
Promotor de proiect: Liceul Tehnologic „Petre Baniță” din Călărași
Codul proiectului: 2019-EY-PCVET-0009
Înfiinţat în urmă cu 40 de ani, Liceul Tehnologic „Petre Baniță” din Călărași, a devenit în timp o unitate de învăţământ tehnic şi profesional reprezentativă în judeţ, în special pentru domeniile de calificare profesională. Pe parcursul celor 40 de ani, unitatea şcolară a suferit modificări atât ca denumire cât şi ca locaţie de desfăşurare a activităţilor. Principalele domenii de calificare pentru elevii de liceu sunt: Agricultura, Industria Alimentară, Mecanica Agricolă, Economic. Pentru învățământul profesional cu durata de 3 ani există câte o clasă pentru fiecare an de învățământ.
Proiectul cu titlul “Absolvenți profesioniști pentru comunitatea noastră” a avut ca scop desfășurarea unei Vizite de Studiu de 9 zile la care au participat 10 cadre didactice care predau în liceu, în domeniile agricultură, management și limba engleză, însoțiți de 3 tutori reprezentând partenerul – agent economic – SCDCPN Dăbuleni. Vizita a avut loc la instituția gazdă, European Educational Association Single Member PC – IIEK EUROTEAM, din Patras, Grecia. Am urmărit prin această vizită ca participanții să dobândească o serie de competențe și abilități care să contribuie la creșterea calității și îmbunătățirea stagiilor de practică pentru elevi, la cunoașterea, adaptarea și transferul către partenerii noștri naționali, agenți economici cu care colaborăm, a modelului după care funcționează partenerul grec, care deține expertiză și experiență națională și internațională.
Prin Vizita de Studiu de 9 zile, cele 8 cadre didactice VET, profesorul de limba engleză, directorul instituției școlare și cei trei tutori ai SCDCPN Dăbuleni se vor forma și își vor îmbunătăți competențele didactice, manageriale, de tutorat, organizatorice și lingvistice, care vor conduce la eficientizarea stagiilor de practică realizate în parteneriat cu agenți economici, în condiții reale, folosindu-se o abordare unitară. Participanții își vor dezvolta deprinderile de relaționare, pe baza modelelor prezentate de partenerul gazdă, crescând astfel potențialul de adaptabilitate al elevilor la exigențele pieței contemporane a muncii.
Întreaga experiență se va materializa și prin realizarea unui set de produse care vor contribui la eficientizarea activității de pregătire profesională a elevilor școlii și care vor fi folosite de profesorii de specialitate, împreună cu tutorii agentului economic partener, și care înseamnă concret: minim 2 curriculum-uri în dezvoltare locală (CDL), minim 1 parteneriat cu agenți economici în format de învățământ dual și un instrument cu repere metodologice privind organizarea și derularea instruirii practice cu tutorat.