2021: Școală pentru toți, școală pentru fiecare!
Promotorul proiectului: Asociația VOLO EDU (Vreau Educație)
Codul proiectului: 2021-EY-PICR-0006
Școli implicate în consorțiu: Școala Gimnazială Gighera, Școala Primară Rromi, Școala Gimnazială Scăești, Scoala Gimnazială, sat Valea lui Stan, Școala Gimnazială Gângiova
Proiectul se adresează unui număr de 70 de profesori, 75 de părinți și tutori și 250 de elevi, din cinci școli, procentul copiilor romi fiind de 54%, în medie. Activitățile încep cu formarea cadrelor didactice care lucrează și cu elevi de etnie romă și continuă cu activități de conștientizare și învățare pentru părinți și tutorii lor și cu activități non-formale pentru elevi. Astfel, nu numai că toți elevii participă în comun la acțiunile organizate, dar sunt implicați și profesorii copiilor, alături de părinții și tutorii acestora.
Obiectivul general al proiectului a constat în creșterea capacității școlilor din județele Dolj și Vâlcea (regiunea SV Oltenia), în asigurarea competențelor civice ale elevilor din școlile partenere, pentru o incluziune efectivă a copiilor în societate, indiferent de etnie.
Obiectivul general a fost realizat prin următoarele obiective specifice:
- OS1. Creșterea capacității de comunicare a cadrelor didactice cu elevii, într-un mediu format din elevi de diferite etnii, religii și situații sociale, în județele Dolj și Vâlcea. OS1 se va realiza prin implementarea:
- AI – Instruirea profesorilor, cu următoarele subactivități:
- T1 – Curs de formare acreditat „Rolul comunicării în spațiul școlar multicultural”
- T2 – Atelier Principiile interculturalității
- T3 – Atelier împreună pentru o școală democratică. Relația familie-școală – comunitate
- T4 – Atelier Drepturile copilului – o perspectivă argumentată pentru asigurarea șanselor egale la o viață de calitate.
- AII: – Realizarea de materiale didactice. Materialele vor fi realizate de către experți în colaborare cu cadre didactice de etnie română:
- IO1 – Sunt copil, am drepturi legale!
- IO2 – Incluziunea socială
- IO3 – Ținuta vestimentară populară din zonă și ținuta romă
- IO4 – Populația, neamurile de romi. Ocupații.
- IO5 – Educația „din familie” și educația „de la școală”
- IO6 – Participarea copilului și adolescenților la evenimentele „de trecere”.
- AI – Instruirea profesorilor, cu următoarele subactivități:
- C2 și D. Informare, vizibilitate, diseminare rezultate proiect și sustenabilitate.
- OS2. Creșterea capacității de recunoaștere și acceptare a părinților/tutorilor elevilor din grupul țintă în materie de diversitate, în județele Dolj și Vâlcea. OS2 se va realiza prin implementarea: C2, D și
- AIII – Activități de învățare legate de incluziune socială, toleranță și anti-discriminare, pentru toți părinții/tutorii, indiferent de etnie. Vom include minimum 46% părinți romi în activități.
- OS3. Realizarea unui mediu divers cultural în școlile din județele Dolj și Vâlcea, pentru integrarea elevilor din grupul țintă. OS3 se va realiza prin implementarea C2 și
- AIV – Activități non-formale pentru toți elevii, pentru dezvoltarea unor abilități și atitudini sociale.
Au fost incluși minimum 52% de elevi romi în cadrul următoarelor cursuri:
- B1. Mă simt bine la mine în comunitate
- B2. Aspectul diferit ne face mai frumoși
- B3. Suntem mai bogați pentru că muncim diferit.
- B4. Familia și școala îmi dau aripi.
- B5. Înțeleg obiceiurile diferite de ale mele.
- B6. Și tu ai șansa ta! – tabără tematică