2020: Strategie de cooperare – AURORA
Promotorul proiectului: Universitatea de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu”, Cluj-Napoca
Codul proiectului: 20-COP-0085
Titlul complet al proiectului: Strategie de cooperare pentru transferul de cunoștințe, internaționalizare și inovare curriculară în domeniul educației pentru cercetare la nivelul III de studii – AURORA
Parteneri: University of Iceland, Reykjavik, Iceland – University of Oslo, Norway
Prin urmare, prezentul proiect este un proiect de cooperare de dimensiuni mici menit să stabilească o colaborare pe termen lung pentru schimbul de bune practici între Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hatieganu, Universitatea din Islanda și Universitatea din Oslo în domeniul educației în cercetare medicală la nivelul 3 de studiu cu impact direct asupra inovației curriculei pentru doctorat, a nivelului de cunoștințe în rândul doctoranzilor și a integrării în sectoare de muncă internaționale pentru toți cei trei parteneri.
Astfel, prin intermediul aplicației s-au asumat următoarele obiective specifice:
- Îmbunătățirea abilităților și competențelor în rândul doctoranzilor din cadrul celor trei parteneri și consolidarea cooperării instituționale în învățământul superior pe baza nevoilor comune prin dezvoltarea unei curricule moderne comune pentru cercetarea medicală la nivelul 3 de studiul în timpul implementării proiectului;
- Modernizarea și digitalizarea ofertei educaționale prin înființarea unei e-platforme de cercetare care să conțină programele actualizate dezvoltate în cadrul O1;
- Consolidarea cooperării internaționale între parteneri prin articole științifice comune publicate în reviste internaționale. Rezultatele proiectului până în acest moment constau în articole de cercetare comune, personal de cercetare și doctoranzi instruiți la partenerii internaționali și, cel mai important, o curricula de cercetare nouă disponibilă online pentru toți doctoranzii din cadrul celor trei parteneri.