2019: Modul și curriculum de neuroestetică
Promotorul proiectului: Universitatea „Stefan cel Mare“ din Suceava
Codul proiectului: 19-COP-0024
În ultimii 20 de ani, a avut loc o creștere efervescentă a studiilor asupra diverselor arte folosind metode științifice și empirice derivate din domeniul neuroștiinței, ceea ce a dus la crearea noii discipline a neuroesteticii, în prezent legată în intreaga lume de departamentele de Psihologie Știintifică. Pe de altă parte, diminuarea numărului de studenți care aleg să urmeze cursuri în disciplinele traditionale umaniste, finanțarea corespunzător scăzută, disponibilă pentru cercetare în domeniile umaniste tradiționale, precum și preferintele prioritare ale noilor generații de studenți pentru studii care să conducă la un loc de muncă sigur, indică faptul că disciplinele umaniste sunt în declin. Prezentul proiect contribuie parțial la rezolvarea aceastei probleme, prin dezvoltarea unui modul în neuroestetică care să fie oferit studenților înscriși la disciplinele umaniste de la Universitatea din Suceava, România.
Înființarea acestui modul ca parte a ofertei de studii va duce la creșterea numărului de studenți în domeniul disciplinelor umaniste prin atragerea de studenți care ar fi ales să studieze științele, chiar dacă sunt atrași și de subiecte umaniste. In acelasi timp, urmarim creșterea finanțării disponibile departamentelor de studii umaniste prin educarea studenților acestor discipline ca personal capabil sa atrage finanțarea cercetării disponibile până acum numai pentru domeniile științei, atât pentru cercetările fundamentale si exploratorii ale
neuroesteticii asupra felului în care arta este relevantă în ceea ce privește acțiunea, perceptia,si cognitia umană, cat si și pentru cercetarea neuroestetică aplicată în
domenii precum publicitate, realitate virtuală sau medical humanities. Mai mult, urmarim
creșterea atractivității unei cariere umaniste care, dacă se bazează în cercetarea neuroestetică, poate duce la asigurarea angajarii in posturi în zonele comerciale asociate cu domenii precum cele enumerate mai sus și sa deschida si pentru absolvenții disciplinelor umaniste circuitele transnaționale disponibile până acum numai pentru absolventii disciplinelor științifice.
In acest sens, am pus bazele primului manual din lume de neuroestetica adresat studentilor fara pregatire stiintifica prealabila, cu pregatire preponderent in disciplinele umaniste, prin finalizarea unui contract de publicare Open Access a manualui de catre editura britanica Palgrave Macmillan din marea Britanie. Manualul va fi elaborat in limba engleza cu data publicarii preconizata pentru martie 2023.
Deasemenea, 10 studenti ai Universitatii din Suceava au participat la un curs de neuroestetica la Universitatea din Bergen, devenind astfel primii absolventi din Romania ai unui astfel de modul, cu credite echivalabile la Universitatea din Suceava. Am pus astfel bazele unui program de studiu comun pe care dorim sa-l dezvoltam, in timp, intr-un program de masterat Erasmus Mundus.