București, 17 octombrie 2024 – Conferinta de închidere a Programului de Educatie, Burse, Ucenicie și Antreprenoriatul Tinerilor (ESAYEP) 2014 – 2021, organizată de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) în calitatea sa de Operator de Program.
În deschiderea evenimentului s-au adresat participanților: Kerstin Agneta Wahlberg, consilieră a Granturilor SEE și Norvegiene din cadrul Ambasadei Norvegiei în România, Marion Kindle-Kühnis, coordonatoare a Granturilor SEE din cadrul Agenției pentru Afaceri Educaționale Internaționale (Liechtenstein) și Monica Calota, coordonatoare a ESAYEP. Intervențiile acestora au ilustrat importanța programului de educație finanțat prin Granturile SEE, structura, rezultatele și lecțiile învățate pe parcursul anilor de implementare.
Cinci proiecte de bună practică (fiecare ilustrat printr-un scurt film de prezentare disponibil pe canalul de YouTube eea4edu Romania) au fost prezentate în a doua sesiune a evenimentului de managerii și partenerii acestora din statele donatoare sau din România, care au evidențiat atât colaborarea avută cât și valoarea adăugată adusă proiectului ca urmare a parteneriatului constituit.
Atelierele paralele desfășurate pentru fiecare componentă a programului: învățământul universitar, preuniversitar, profesional & tehnic și de incluziune a copiilor romi în școală au adus împreună implementatori ai proiectelor selectate care au prezentat elementele de succes obținute și lecțiile învățate în derularea proiectelor.
QR-ART, expoziția de QR-uri ale proiectelor selectate, realizată și cu ajutorul inteligenței artificiale, a fost prezentată în sala conferinței și a facilitat participanților accesarea website-urilor proiectelor promovate în conferință.
Evenimentul s-a încheiat cu prezentarea noilor perspective ale Spațiului Educațional European, realizată de Augustin Mihalache, director adjunct al ANPCDEFP.
“M-am bucurat în mod deosebit întrucât conferința finală ESAYEP mi-a oferit posibilitatea să descopăr oameni și colaboratori noi în ideea continuării ideilor întreprinse în cadrul proiectului 21-COP-0019- EMERALD! Evenimentul a contribuit și la întărirea relațiilor noastre cu partenerul norvegian care își dorește să găsim modalități de continuare a colaborării noastre în viitor după cum am avut ocazia să discutăm în detaliu la București în această direcție în aceste zile!” participant la Coferința de închidere.