ÎNVĂȚĂMÂNT UNIVERSITAR
Nu există apeluri deschise
Proiecte pentru universităţi
Dezvoltarea capitalului uman şi a cunoştinţelor acumulate în România, obiectiv general al programului, se materializează, în cadrul sistemului de învăţământ universitar, prin intermediul proiectelor de mobilitate şi de cooperare între universităţile româneşti şi universităţile din statele donatoare. Proiectele vor avea un impact direct asupra dezvoltării personale şi a competenţelor profesionale ale studenţilor şi ale personalului universitar. Ele vor creşte relevanţa şi calitatea învăţământului universitar. Prin noile competenţe obţinute, studenţii vor avea perspective mai bune de angajare şi vor deveni mai activi pe piaţa muncii, influenţând pozitiv dezvoltarea durabilă a societăţii în întregul ei. La nivel instituţional, mobilitatea studenţilor şi a personalului universitar va avea impact asupra internaţionalizării activităţilor universităţii iar proiectele de cooperare vor produce efecte de durată prin înbunătăţirea, de exemplu, a curriculei şi a metodelor de învăţare.
Grupul ţintă direct: universităţile implicate în proiecte
Beneficiarii finali: studenţii şi personalul universitar
Instituţiile care pot aplica şi participanţii la proiectele din sistemul universitar sunt prezentaţi în secţiunea: Eşti eligibil(ă)?
Partenerii de program din statele donatoare:
- Directorate for Higher Education and Skills (HK-dir) (DIKU)
- The National Agency for International Education Affairs (AIBA), Liechtenstein
facilitează contactul cu potenţiali parteneri de proiect din sectorul public şi sau privat din statele donatoare.
Fişă informativă:
Căutare de parteneri pentru universităţi
Programul este conceput astfel încât să încurajeze într-o foarte mare măsură parteneriatele între organizații din țările donatoare și țările beneficiare. În această pagină puteți găsi o serie de informații generale privind procesul de identificare a unor posibili parteneri de proiect și dezvoltarea unor astfel de parteneriate.
De aceea, vă oferim câteva recomandări și link-uri utile privind:
Căutarea partenerilor pentru implementarea proiectelor finanțate prin Mecanismul financiar al SEE – Educație, burse, ucenicie și antreprenoriatul tinerilor
- Potențialele instituții partenere din Statele Donatoare se vor afla în fața unei cereri imense de colaborare în proiecte. Prin urmare, este important ca mesajul dumneavoastră să fie clar, cuprinzător și tentant, dar nu prea lung.
- Ar trebui să aveți o imagine clară a proiectului sau a activităților pentru care căutați parteneri de proiect. Aceasta nu înseamnă ca ideea proiectului trebuie să fie pe deplin dezvoltată – instituțiile partenere ar trebui să fie invitate să se implice în dezvoltarea acestor idei. Cu toate acestea, prezentarea din acest stadiu trebuie să suficient de elaborată pentru ca un potențial partener să poată evalua ce ar însemna implicarea instituției sale în proiectul propus. Afirmațiile generale precum „căutăm o școală care dorește să lucreze cu o școală similar din Norvegia” au foarte puține șanse de reușită, iar aceste mesaje sunt foarte dificil de promovat de SIU sau alți parteneri implicați.
- Lansarea căutării de parteneri ar trebui transmisă cât mai devreme posibil. Invitațiile primite cu o săptămână sau două înainte de termenele limită pentru depunerea cererilor de finanțare pun presiune pe instituțiile desemnate ca DPP (Donor Programme Partner) și pe ceilalți intermediari și, în cele mai multe cazuri, nu vor fi luate în considerare de către parteneri potențiali, cum ar fi școli sau instituții de învățământ superior.
- Solicitarea ar trebui să conțină cel puțin următoarele elemente:
- numele și datele de contact (adresă, telefon, e-mail)
- instituția pe care o reprezentați, precum și informații de referință (website)
- câteva informații de bază despre instituție și proiect, cum ar fi:
- Numărul de studenți, de personal implicat etc. (dar nu foarte multe detalii).
- Experiența anterioară de implementare de proiecte (SEE, granturi, Erasmus+ etc.; doar exemple, nu o listă lungă).
- Domeniul (domeniile) pe care îl vizează colaborarea (nu prea multe pentru că va deveni dificil de înțeles; dacă doriți să lucrați în mai multe domenii, trimiteți mesaje diferite).
- Principalele planuri/idei de proiect (nu foarte multe detalii, dar suficiente pentru a trezi interesul potențialului partener.
- Intervalul de timp care va fi alocat, bugetul și dimensiunea activităților.
- Condițiile de bază pentru colaborarea, inclusiv aspectele financiare. Citiți cu atenție propunerea de finanțare și alte documente relevante.
- Orice alte informații pe care le considerați importante.
- Găsirea unui partener – făceți-vă temele! Încercați să nu “vorbiți la pereți”, ci să vă adresați unui public relevant.
- Un mesaj trimis la foarte mulți beneficiari potențiali va avea un aer general și nu va atrage atenția. În plus, este foarte posibil să rămâneți fără niciun răspuns.
- Experiența ne-a învățat că este o probabilitate foarte mare ca instituțiile care au mai implementat proiecte să continue să o facă. Găsiți online toate informațiile legate de proiecte anterioare, mai ales ale instituțiilor de învățământ superior, dar și ale altor instituții și organizații.
- Surse de informație pe internet:
- Siteul EEA Grants – cu informații despre proiecte finanțate în programele precedente: eeagrants.orgPe pagina programelor anterioare sunt publicate informații despre proiectele din domeniul învățământului superior, finanțate până în 2014.
- Comisia Europeană a publicat catalogul de proiecte Erasmus+ Project results pe:
http://ec.europa.eu/programmes/erasmus-plus/projects/eplus-projects-compendium/ - Pe portalul E-twinning puteți localiza parteneri din domeniul școlar, din toată Europa: https://www.etwinning.net/en/pub/index.htm
Câteva pagini web utile (privind Norvegia) (în EN):
- Directoratul Norvegian pentru Educație și Formare
- Portalul național, oficial, norvegian privind educația și cariera
- Asociația Norvegiană pentru Educația Adulților
- Fleksibel utdanning Norge – FuN include 40 de furnizori norvegieni pentru educația flexibilă, inclusiv instituții independente de învățământ la distanță, universități și colegii publice, instituții private și centre de formare pentru industrie și mediul de afaceri.
- Studiază în Norvegia – Website-ul cuprinde (pe lângă alte informații) o listă a tuturor instituțiilor de învățământ superior din Norvegia. Pe site-urile acestora sunt disponibile informații detaliate despre programele de studiu, corp profesoral etc., atât în engleză, cât și în norvegiană.
- După identificarea unuia sau a mai multor potențiali candidați, mergeți mai departe și încercați să abordați direct cele mai potrivite persoane. Într-o instituție de învățământ superior veți fi cu un pas mai aproape de atingerea obiectivelor dvs. dacă veți contacta un omolog dintr-o facultate interesată de domeniul în care se înscrie ideea dumneavoastră de proiect, directorul unui departament, persoana responsabilă pentru un subiect tematic etc.
- Mult succes!
* *
*
Studenții străini care doresc să studieze în România pot găsi informații despre programele de studiu disponibile în alte limbi, în afară de română, pe site-ul Study in Romania.
Documente de raportare
Documente de raportare
Persoane de contact
Știri din domeniu
Conectează-te cu noi!
Mai multă informaţie, mai multă inspirație
Contact
ANPCDEFP, Splaiul Independenței, nr. 313,
Biblioteca Centrală a Universității "Politehnica" București,
etajul 1, Sector 6, 060042, București, România
(+4) 021.201.07.43
Materialele scrise, audio și video, inclusiv fotografiile de pe site-ul eea4edu.ro nu reprezintă poziţia Punctului Naţional de Contact (Ministerul Fondurilor Europene) sau a Biroului Mecanismului Financiar al Granturilor SEE. Instituţiile menţionate anterior nu pot fi făcute responsabile pentru utilizarea acestora. Orice preluare a materialelor scrise, audio și video, inclusiv a fotografiilor, se va face cu indicarea sursei: www.eea4edu.ro
Site-ul este optimizat pentru a fi parcurs cu Google Chrome.
Site-ul este optimizat pentru a fi parcurs pe dispozitive mobile.